Ai observat vreodată cât de repede poate ajunge un copil la obiecte care nu au ce căuta în mâinile lui? O clipă de neatenție este suficientă să descoperi că sertarul cu medicamente sau dulapul cu cuțite și ace este deschis. Foarfeca, bricheta, tot felul de pastile – toate devin brusc la îndemâna copilului, chiar în câteva minute, dacă sistemul de siguranță lipsește. Riscul nu ține cont de vârstă sau de cât de cuminte este copilul tău. Atracția pentru lucruri interzise este acolo, copilul copiază acțiunile părinților sau bunicilor lui, iar curiozitatea lui de a explora locuri noi nu are limite.
Când nu iei măsuri concrete, fiecare sertar deschis poate însemna o urgență la spital. Sufocarea cu obiecte mici, otrăvirea accidentală cu pastile sau tăieturile cu instrumente ascuțite nu sunt scenarii din filme, ci se întâmplă zilnic în câte o locuință nepregătită pentru curiozitatea copiilor. Iar dacă ai un copil în casă, ce poate fi mai important decât să îi asiguri dragoste, mâncare bună, căldură și siguranță?
Ce pericole te pândesc în casă?
Ne-am gândit să expunem mai jos câteva dintre riscurile pe care le ignorăm de multe ori. Desigur, mulți părinți se gândesc “mie nu mi se poate întâmpla sau ce poate face un copil atât de mic”. Dar din practică putem spune că și un copil mic poate ajunge să aibă acces la multe obiecte… unii chiar ajung pe blatul de bucătărie cu perseverență și răbdare:
Obiecte ascuțite sau tăietoare
Foarfece, cuțite mici, lame, ace sau agrafe. Toate sunt la doar un pas distanță dacă dulapul sau sertarul nu are o încuietoare magnetica pentru sertare și dulapuri. Nu poți să lași la voia întâmplării astfel de lucruri, ușor de accesat. Un accident minor se poate transforma rapid într-o traumă care va necesita, în cazul fericit în care se poate rezolva ușor, tratamente scumpe și timp mult petrecut în unități spitalicești.
Medicamente și substanțe periculoase
Copilul găsește o cutie cu pastile, o deschide ușor și încearcă să guste. Nici nu realizezi ce s-a întâmplat până nu este deja prea târziu. La fel, detergenții lichizi, produsele de curățenie, chiar și deodorantul sau acetona, pot provoca intoxicații grave.
Pungi, monede, baterii mici, jucării cu piese detașabile
Riscul de sufocare este mai mare decât îți imaginezi. O secundă de neatenție este suficientă ca un copil să bage în gură o monedă sau o baterie. Sertarele din bucătărie sau din living ascund mereu ceva interesant, dacă nu ai grijă.
Alimente de toate felurile
Probabil pufnești în râs dacă vezi bucătăria plină de făină, orez sau zahăr care tocmai au fost descoperite de copil și împrăștiate creativ. Dar ai mare grijăla ce poate atinge copilul. Boabele de fasole pot intra în nas și pot începe să se umfle. Pâine poate sa formeze un cocoloș și să îl sufoce. Orezul nu ar trebui să ajungă în urechi, gură sau nas. Uleiul sau oțetul nu trebuie să ajungă pe toată podeaua, putând să îi accidenteze și pe adulți. Și exemplele pot continua mult și bine.
Ce încuietoare să folosești, pentru a-ți ține copilul în siguranță?
O încuietoare magnetică Magnetic Baby Safety Lock poate fi o soluție cât se poate de eficientă.

Acest tip de încuietoare îți aduce siguranță fără să-ți schimbe obiceiurile. Sertarele și dulapurile devin inaccesibile pentru copii, însă tu poți avea acces rapid, fără să răsucești chei sau să folosești coduri complicate. Această încuietoare reprezintă o soluție modernă și practică, gândită exact pentru stilul de viață actual.
Mecanismul de încuiere este simplu, dar eficient. Încuietoarea se montează pe interiorul ușii sau al sertarului, astfel încât să nu fie vizibilă din exterior. Deschiderea se face doar cu ajutorul unei chei magnetice. Fără această cheie, chiar și un adult poate avea dificultăți să deschidă sertarul, deci poți fi liniștit, lucrurile periculoase nu mai pot fi accesate de copii.
Încuietoarea nu permite nici măcar o deschidere parțială, așa că mâinile curioase ale copiilor rămân la distanță. Sistemul nu afectează designul mobilierului, nu lasă urme și poate fi montat pe aproape orice tip de material.
Cum se instalează corect un sistem magnetic de încuiere?
Instalarea unei încuietori magnetice Magnetic Baby Safety Lock nu necesită găuri, șuruburi sau unelte speciale. În majoritatea cazurilor, ai în pachet benzi adezive foarte rezistente care fixează încuietoarea în interiorul sertarului sau al dulapului și prind partea activă pe sertar sau pe ușă.
Pașii sunt simpli:
- Curăță suprafața pe care vei aplica sistemul de încuiere magnetică, să nu fie acoperită de praf sau grăsime.
- Aplică banda adezivă inclusă în set pe partea interioară, conform instrucțiunilor.
- Montează încuietoarea pe interior, aliniază partea mobilă cu sistemul de prindere.
- Testează cu cheia magnetică încuietoarea ca să fii sigur că funcționează corect.
- Repetă montajul pentru fiecare sertar sau dulap pe care vrei să-l securizezi. Dacă constați pe parcurs că mai ai sertare și uși de securizat comanda mai multe seturi.
Dacă decizi să schimbi mobilierul sau să muți sistemul, poți dezlipi ușor încuietoarea fără să lași urme inestetice. Iar pentru montajul încuietorii magnetice nu pierzi timpul cu manuale tehnice sau tutoriale interminabile. Doar urmărești instrucțiunile pas cu pas și ai montat sistemul de închidere magnetică.
Unde ar trebui montată încuietoarea magnetică?
Ai multe locuri prin casă unde poți instala o încuietoare magnetica pentru sertare și dulapuri.
- În bucătărie, unde țin majoritatea oamenilor cuțitele, brichetele, caserolele cu pastile sau accesorii mici.
- În baie, unde stau substanțele de curățenie, aparatele de ras, bateriile, dar și obiecte tăioase.
- În dulapurile din living sau din dormitor. Nu ai vrea ca copilul să ajungă la medicamente, suplimente nutritive, cosmeticele sau bijuteriile tale.
- La dulapurile cu scule sau materiale de bricolaj din debara… plin de tot felul de unelte nu întotdeauna organizate, de la ciocane, cuttere la cuie, șuruburi și fierăstraie.
Ce beneficii aduce folosirea unei încuietori magnetice față de alte metode?
Ai la dispoziție și alte soluții pe piață, de la zăvoare clasice, până la sisteme mecanice cu cheie. Totuși, o încuietoare magnetică pentru sertare și dulapuri vine cu avantaje clare față de alte sisteme de închidere.
- Instalare rapidă, fără găuri
Sistemul magnetic nu strică mobilierul. Îl montezi în câteva minute, fără să ai nevoie de scule sau cunoștințe tehnice. - Acces facil pentru adulți
Cheia magnetică poate fi ținută la vedere sau ascunsă, iar tu deschizi ușa sau sertarul fără efort. Important este să o ții departe de copil și acesta să nu știe locația cheii. - Design invizibil
Nici nu se vede că ai montat un sistem de siguranță pe uși de dulap sau sertare. Mobilierul rămâne la fel, fără accesorii inestetice la exterior. - Rezistență în timp
Materialele din care este realizată o încuietoare magnetica Magnetic Baby Safety Lock sunt gândite să reziste utilizării zilnice, șocurilor sau loviturilor accidentale.
Sistemele clasice cu cheie pot fi pierdute sau uitate în sertar. Copiii mai mari găsesc adesea metode de a le deschide. Încuietoarea magnetică, însă, rămâne sigură și eficientă.
Ce tipuri de încuietori magnetice găsești?
Pe piață există mai multe modele, însă cele mai eficiente sunt cele cu montaj pe interior și deschidere doar cu cheia magnetică. Un set complet include în mod normal 4-6 bucăți, destinate mai multor sertare sau uși de dulap. O încuietoare bună va rezista la sute de deschideri și închideri, fără să se deterioreze.

Ai variante de încuietori magnetice cu montaj temporar sau permanent, în funcție de nevoile tale. Pentru închiriere sau locuințe unde nu vrei să rămână modificări permanente, seturile cu benzi adezive sunt ideale.
Întreținerea și utilizarea pe termen lung
Odată montată, o încuietoare magnetica Magnetic Baby Safety Lock nu necesită întreținere specială. Ocazional, verifică dacă sistemul de blocare funcționează corect. Poți curăța cu o cârpă umedă zona unde este aplicată banda adezivă, fără să folosești produse chimice dure. Dacă observi că o piesă se slăbește sau banda adezivă nu mai prinde ca la început, poți schimba rapid cu una de rezervă.
Ce să faci dacă ai pierdut cheia magnetică?
Orice sistem modern de încuietoare magnetica pentru sertare și dulapuri include cel puțin o cheie de rezervă. Dacă totuși ai pierdut ambele chei magnetice, poți comanda alte chei separat. Recomandat este să păstrezi o cheie într-un loc sigur, la care doar adulții au acces. Nu lăsa cheia în același dulap sau la vedere, ca să nu devină o nouă tentație pentru cei mici și să fie ușor de luat și utilizat.
Deci mă ajută încuietorile magnetice?
Noi considerăm că siguranța copilului nu poate fi negociată. O încuietoare magnetica Magnetic Baby Safety Lock costă cât o masă la restaurant, dar elimină riscul unor accidente sau incidente grave. Fiecare zi în care știi că nu există pericole ascunse în preajma copiilor îți aduce liniște și confort. Din acest motiv investiția este minimă, comparativ cu beneficiile pe termen lung.
Cu timpul, când copilul crește și nu mai are tentația să exploreze fiecare sertar sau dulap sau ajunge să utilizeze responsabil anumite obiecte, poți demonta încuietoarea în câteva secunde. Mobilierul nu va avea urme exterioare sau găuri, iar sistemul de încuiere magnetică poate fi refolosit în altă parte sau oferit altor părinți.

